SIMONA PIU

De ce, Mami?

WELCOME 

Trebuie să întreb De ce?, pentru că acesta este singurul mod de a descoperi, de a învăța și de a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu.

SIMONA PIU

De ce, Mami?


Carte dedicată - Celui Preaînalt

„Să închid jurnalul și să trăiesc bucurându-mă de toate răspunsurile și
de toată pacea pe care mi le-a oferit prezența Lui minunată?  [...]

Paginile acestea au acoperit o fărâmă din cunoașterea Lui, Cel care
este și va fi, Cel care ne poartă de grijă și Cel prin care avem cea mai mare fericire, aceea de a fi copiii Lui. ”

DE CE, MAMI?- Simona Piu

Din CUPRINS:

Cartea De ce, Mami? conține 14 capitole, 114 pg, Cuvânt înainte și Prolog. 
Alături puteți citi selectiv din câteva capitole.

Cuprins:
Cuvânt înainte, -De ce, Mami?, -Lumina din zori, -Ce să mai fac?, -Mulțumire și bucurie, -De ce-ul meu e atât de mic!, -De ce nu-L simt pe Dumnezeu?, -Suferința, -Rugăciune, -Uimire, -De ce-i așa?, -Ascultare, -De ce lucrează și mami?, -De ce nu am voie?, -Atunci voi ști de ce, -De ce eu?, -Bibliografie

De ce, Mami?

Soarele blând a inundat casa. A pătruns peste tot lumina care cu câteva ore în urmă lipsea cu desăvârșire.
Cât de bineveniți sunt zorii zilei! Câteva lalele roz s-au uscat, și cad încet petale moi, plutind în fața mea, ca momentele ce se scurg fără să le simt.

Copiii se învelesc cu păturile colorate, moleșiți pe canapea. Timotei mă strigă să îi acopăr piciorușele; vrea apă, se răzgândește... vrea ceai; îi este frig... totuși nu mai vrea pătura pe el. Obrăjorii roșii îi ard de febră. Lumina de afară ne încălzește și ne relaxează după o noapte lungă și întunecată. Păstrez ceaiul de mentă și mierea aproape, pentru a le îndulci durerea micuților care s-au îmbolnăvit.

Noaptea trecută, fetița vorbea înfierbântată prin somn; a dormit agitată în brațele mele, cerând mereu apă. Dar acum colorează și se bucură să povestească cu Darius, frățiorul cu care nu s-a putut juca zile la rând. A fost atât de bolnav încât stătea întins pe pat și mă striga din când în când, cu glas stins:

Mami, mami vino lângă mine că nu mai pot...

Mă rugam încet lângă el și îi ascultam suspinele.

Repede mami...
Să treacă mai repede, vreau să mă joc... 


[...]


Priveam spre copilaș cu durere și neputință. Am încercat să îl țin în brațe, aproape de mine, așa cum îi plăcea atât de mult; dar când l-am ridicat puțin, a suspinat să îl las întins pe pat, pentru că îl durea mai tare capul dacă îl ridicam.


De ce? Nu îmi dădea pace întrebarea aceasta. Am auzit de multe ori că nu este bine să Îl întrebăm pe Dumnezeu „De ce?”, pentru că El știe tot ce face.


Dar acest De ce... rămâne ascuns adânc în spatele fiecărui moment ce se scurge greu. Îl tăinuiesc după fiecare medicament, la fiecare durere, chiar și după versetele care mărturisesc despre dragostea minunată a lui Dumnezeu. Nu pot să mă descotorosesc de această întrebare, chiar dacă nu o rostesc cu glas tare.


Mi-am dat seama că trebuie să întreb De ce?, pentru că acesta este singurul mod de a descoperi, de a învăța și de a-L cunoaște mai mult pe Dumnezeu. Dacă nu întreb De ce, rămân doar aici, stagnez. Risc să mă ascund și mă închid în toată dezamăgirea și durerea bolii. Astfel, Îl las pe Dumnezeu undeva, deoparte, și mă înconjor cu o cochilie grea și tare de jur împrejur.


[...]

Știu că noaptea care a trecut nu a fost ascunsă de prezența divină a Celui ce este Dumnezeu de departe și Dumnezeu de aproape. Orele s-au scurs întunecate, dar razele rugăciunilor au străbătut mereu încăperea. Ochii mi se închideau de somn, dar scumpa fetiță mă striga și plângea, tușind cu durere. Am umblat cu ea prin casă, până aproape s-au ivit zorii zilei. Apoi am dus băieții la școală și am crezut că voi avea câteva momente liniștite, cât ea încă dormea. Dar, tiptil a apărut lângă mine. Ciufulită, zâmbește larg și strigă: Mamaaa...! Ca și cum nu m-a văzut de mult timp.

[...]

Dimineața cenușie se descoperă încet. Cerul fumuriu este înfrumusețat de dungi mov deschis și bleu. Lumini mici strălucesc în depărtare. Este tăcerea blândă a unei zile noi. În scurt timp, totul va exploda de zgomote.

Toate De ce-urile mele s-au metamorfozat în cuvinte care Îl glorifică pe El, Domnul, care este lângă noi. Aproape. Aici. Întotdeauna. Dacă toate nopțile treceau cu somn adânc și liniștit, nu mai primea El toată această glorie și mulțumire din partea mea. Nu mai eram eu așa de binecuvântată, cum sunt acum când Îl laud și Îl preamăresc din toată inima. Dacă toate zilele ar fi cu soare și frumoase, aș uita și aș pierde bucuria deplină, aceea care vine după furtună.

[...]

Iubire de seară


Întunericul nopții a coborât ca o invitație la odihnă. Nu am avut timp să mă opresc să absorb culorile apusului. Am văzut doar în treacăt cum se întunecau: roz și portocaliu, amestecându-se cu albastru, prinzând contur cenușiu, și ascunzându-se în noapte.

Gândurile de seară se scurg odată cu oboseala, cu rugăciunile și dorințele... Privesc jucăriile copiilor rămase în camera de zi. Au adormit bucuroși, după ce au primit câteva cadouri mărunte. Mi-ar fi plăcut să îi copleșesc cu bucurii de ziua copiilor care tocmai a trecut, să-i văd că strigă de uimire și bucurie! Mi-ar fi plăcut să le pot oferi mai mult, să stau 
[...]

[..]
Modul în care trec prin suferință depinde într-o măsură destul de mare de atitudinea mea, iar felul în care îmi amintesc de vremea aceea e ceea ce contează cu adevărat.

Suferințele vin și pleacă. Unele lasă răni adânci, dar știu că cel mai benefic lucru pe care pot să îl fac cu privire la orice durere și întristare este să le dau uitării; să nu mă întorc la rănile vechi care îmi pot umbri viața.

[...]

Mergeam în grabă printre blocurile aglomerate, împingând căruțul cu fetița plângând. Încercam să liniștesc și băieții care mergeau obosiți pe lângă mine. Nu reușeam să am o discuție veselă cu ei, mă zbăteam în propriile frământări și tristețea se întindea, făcându-și loc după cât îi dădeam eu voie. Nu aveam probleme mari, dar cele mici devin insuportabile când le lăsăm să ne umple toată inima.

Ieșisem dintre blocuri și treceam pe o alee cu pomi. Ne grăbeam să ajungem acasă, când, deodată, am descoperit splendoarea cerului!

Era acolo, deasupra mea – albastru senin cu câțiva nori albi jucăuși! O uimire ca de copil mi-a transformat pe loc mintea. L-am văzut! L-am observat pe Dumnezeu, coborând ușor cu prezența Lui! Am văzut slava Lui pe care o declară cerurile!

Cerurile spun
slava lui Dumnezeu,
și întinderea lor
vestește lucrarea
mâinilor Lui!


Cât de mult pierdem când nu Îl mai observăm pe Domnul Slavei în tot ce ne înconjoară! Când suntem atenți la natura binefăcătoare, ne putem apropia mai ușor de Dumnezeu. Prin Creația Lui Îl simțim mai aproape.

Nu avem nevoie de icoane și simboluri concepute de om care să ne amintească de El, pentru că totul în jur ne amintește de măreția Lui! Pentru că, dacă nu Îl recunoaștem și nu Îl lăudăm noi, cei creați asemenea Lui, atunci pietrele vor striga, munții vor vui de puterea și măreția Lui!

[...]

MĂMICI TINERE
CREȘTEREA COPIILOR
JURNAL 
 EXPERIENȚE
De ce, MAMI?
COPII

DESPRE AUTOR

Simona Piu

S-a născut în Suceava și este căsătorită din 2008 cu Daniel Piu. Dumnezeu i-a binecuvântat cu trei copii: Timotei, Darius și Evelina-Rachel. Este licențiată în pedagogie și a lucrat ca educatoare la Grădinița Creștină Filadelfia, iubind lucrarea cu copiii preșcolari. Din anul 2010 până în 2020 a fost cu familia în misiune: în Afganistan - unde au slujit afganilor Pashtuni, și în Grecia proclamând Evanghelia afganilor refugiați.

De ce, MAMI? - Simona Piu

 20 lei*
1 buc

* prețul nu include taxele poștale și este disponibilă la sfârșitul lunii Octombrie. 

DIN CAUZA UNOR PROBLEME DE TIPAR,
CARTEA VA FI DISPONIBILĂ LA SFÂRȘITUL LUNII OCTOMBRIE.

REZERVĂ O COPIE PRIN FORMULARUL DE MAI JOS
De ce, Mami? - Simona Piu
- 20 lei

WELCOME NOTE

Contactează autoarea

Pentru orice întrebare, încurajare, sugestie aștept să mă contactați prin formularul alăturat! 

Blessings, 
Simona Piu

GET IN TOUCH
Contact

simonapiu.ro

Soție, Mămică, Autoare

Cărți în curs de apariție

DE CE, MAMI?

  • CONTRAST
  • FRUNZA

    AFGANISTAN